Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că a tăiat ilegal și furat mai mulți copaci anul trecut

Ieri, polițiștii din Cârlibaba și personalul silvic s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că dintr-o pădure au fost tăiați fără drept și furați nouă arbori din specia molid.

În luna noiembrie a anului 2018, S.C.Z. (43 de ani), din comuna Cârlibaba, s-a deplasat în pădurea administrată de Ocolul Silvic Cârlibaba și a tăiat fără drept nouă arbori, iar lemnul l-a furat și la folosit în gospodărie.

După inventarierea celor nouă cioare, s-a stabilit că arborii tăiați și furați au avut un volum de 6,578 metri cubi, iar valoarea prejudiciului este de 2.418,672 de lei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „tăierea fără drept de arbori” și „furtul de arbori”.

sursa foto: www.vrancea24.ro

Adauga comentariu