Un bărbat a scăpat cu un avertisment din partea magistraților Curții de Apel Suceava pentru că l-a bătut și l-a amenințat cu moartea pe un executor judecătoresc. Scandalagiul avea în mâini o furcă

Curtea de Apel Suceava i-a aplicat inculpatului Aurel Manolea un avertisment pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și îl achită pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătoreşti și de amenințare. Judecătoria Fălticeni îl condamnase pe individ la șapte luni de închisoare cu suspendare, dar în urma apelului magistrații Curții de Apel Suceava au considerat că un avertisment este suficient.

De asemenea, în același dosar și Constantin Robert Manolea a avut calitatea de inculpat. Acesta a fost achitat pentru că nu au existat dovezi care să susțină faptul că acesta ar fi săvârșit vreo infracțiune.

Decizia este definitivă.


Totul a pornit în urma unei decizii din data de 29 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava prin care Aurel Manolea a fost obligat să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 598 metri pătrați de teren arabil, situată în intravilanul satului Baia, județul Suceava, la locul numit "Imaş Centru".

Deoarece Aurel Manolea nu s-a conformat s-a procedat la executarea silită. Pe urmă terenul respectiv a ajuns în posesia persoanelor vătămate de atunci. Prin anul 2010, inculpatul a ocupat din nou o parte din terenul care a făcut obiectul litigiului. În aceste circumstanțe persoanele vătămate au apelat din nou la ajutorul Judecătoriei Fălticeni.

După câțiva ani de procese, prin septembrie 2015 persoanele vătămate au solicitat executorului judecătoresc Marius Georgel Sarmis Cîmpulungeanu să procedeze la executarea silită în baza titlului executoriu.

La data de 28 septembrie 2015 cei doi debitori (inculpatul și încă un individ) și executorul judecătoresc s-au deplasat la fața locului pentru a preda terenul creditorilor. Deoarece inginerul topo care l-a însoţit pe executorul judecătoresc nu a putut identifica şi măsura suprafaţa de teren, motivând că nu are puncte fixe după care să efectueze trasarea geometrică, acesta a luat hotărârea să revină la o dată ulterioară.

La data de 16 octombrie 2015 executorul judecătoresc s-a deplasat din nou pe terenul respectiv împreună cu expertul topo. Nici de această dată nu s-a reușit punerea în posesie. 

La data de 17 noiembrie 2015 executorul judecătoresc s-a deplasat iar pe terenul respectiv fiind însoțit de doi subofițeri din cadrul IJJ Suceava. Când executorul judecătoresc i-a spus lui Aurel Manolea că urmează să procedeze la identificare și măsurarea terenului menționat în titlul executoriu, cel din urmă l-a amenințat cu moartea spunându-i unui membru de familie să aducă o furcă.

Având furca în mâini, inculpatul a continuat să îl amenințe pe executorul judecătoresc dar și pe ceilalți aflați în zonă.

La un moment dat executorul judecătoresc a dislocat o porțiune dintr-un gard de sârmă pentru a continua fixarea punctelor de hotar prin înțărușare. Când executorul judecătoresc a încercat să pătrundă pe suprafața îngrădită, Aurel Manolea l-a lovit cu pumnii în zona pieptului. Atunci victima s-a dezechilibrat. Manolea nu a reușit să îi aplice victimei și alte lovituri deoarece au intervenit jandarmii.

La eveniment a luat parte și fiul lui Aurel Manolea, respectiv Constantin Robert Manolea. După ce tatăl acestuia l-a agresat pe executorul judecătoresc, fiul a urmat exemplul lui Aurel și a început să îi amenințe pe jandarmi și pe executor cu moartea și cu acte de violență. Și acesta i-a cerut executorului judecătoresc să nu „intre pe terenul său”.

Nici în acea zi executarea nu a fost finalizată din cauza actelor de violență și a amenințărilor celor doi. Aceștia spuneau că nu vor respecta hotărârea judecătorească.

Când a fost audiat, Aurel Manolea a recunoscut o parte din faptele sale. A spus că s-a opus executării silite deoarece executorul a pătruns fără drept pe proprietatea lui și a luat repere greșite la măsurare. În plus bărbatul a spus că nu a amenințat pe nimeni, ci doar a țipat și a plâns.

„În legătură cu actele de violenţă exercitate asupra executorului judecătoresc, inculpatul a arătat (cu ocazia audierii din data de 18.02.2016) că a pus mâinile pe el pentru a-l împiedica să intre în ogradă, pentru ca ulterior, în cursul cercetărilor, să afirme că nu este sigur dacă a pus sau nu mâinile pe el”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

La audieri Constantin Robert Manolea a spus că nu a opus rezistență față de organul de executare, nu a înjurat sau amenințat pe cineva, dar a țipat odată cu tatăl său fiindu-i milă de acesta.

Printre martorii audiați s-a numărat și soția lui Aurel Manolea care a spus: "soţul meu a spus să nu intre nimeni în curte că dacă intră pune mâna pe topor şi furcă ca să-i sperie, dar nu le-a folosit".

Adauga comentariu