Un bărbat și-a salvat de la moarte vărul care s-a spânzurat într-un copac din livada lui

La data de 14 martie 2022, la ora 21.33, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a fost anunțată prin 112 despre faptul că Vasile H. (52 de ani), din comuna Voitinel, s-a spânzurat.

Polițiștii deplasați la fața locului, respectiv în livada lui Vasile P., care îi acorda primul ajutor lui Vasile H., au stabilit că acesta din urmă a legat un cablu de curent electric de un copac și s-a spânzurat.

Vasile P. a declarat că, în cursul zilei de 14 martie a.c., vărul său Vasile H. i-a spus că nu mai dorește să trăiască. În jurul orei 21.00, acesta s-a deplasat la locuința vărului său pentru a vedea dacă este acasă, însă nu l-a găsit. Apoi s-a deplasat în livada din spatele casei, unde l-a găsit pe vărul său, Vasile H. spânzurat cu un cablu de un pom. Bărbatul a reușit să-i scoată cablul care era strâns în jurul gâtului și l-a culcat la pământ.

A intervenit echipajul de poliție care a acordat primul ajutor folosind trusa medicală din dotare și efectuând proceduri de stimulare cardiacă și a respirației.

Ulterior, la fața locului a sosit un echipaj SMURD, care l-a preluat pe Vasile H. în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, starea acestuia fiind stabilă. El a fost diagnosticat prezumtiv cu „tentativă de suicid prin spânzurare ca urmare a consumului de alcool”.

Individul a fost transportat la Spitalului Municipal Rădăuți pentru investigații suplimentare.

Din verificările făcute de polițiști s-a constatat faptul că Vasile H. a mai avut în trecut o tentativă de sinucidere, fiind internat la Spitalul de Psihiatrie Siret.     

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu