Ieri, 30 aprilie 2022, în jurul orei 17.30, printr-un apel 112 a fost anunțat faptul că în fața unui bar din zona Bodea, municipiul Câmpulung Moldovenesc, un individ a spart mai multe geamuri.
La fața locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, localnic. Acesta s-a dovedit a fi făptașul.
Se pare că în ziua respectivă individul a consumat băuturi alcoolice la un bar, iar pe urmă a început să facă scandal. Din cauză că îi deranja pe ceilalți clienți, scandalagiul a fost scos afară din bar. De supărare, bărbatul a luat la pumni geamurile unui magazin second-hand de mobilă. Acesta a reușit să le spargă.
Pentru escapada sa, individul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Adauga comentariu