Un bătrân cleptoman din Burdujeni s-a ales cu dosar penal pentru că s-a trezit de dimineață și s-a apucat să „mute” bunurile vecinilor

Ieri, un bărbat care locuiește pe strada Tineretului, cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, l-a observat pe un individ necunoscut în timp ce a intrat în curtea sa, a luat o bicicletă și a plecat. Atunci, bărbatul a sunat la Poliție și s-a pornit în urmărirea hoțului.

 

Hoțul a fost prins pe strada Prieteniei, iar polițiștii ajuns la fața locului l-au imobilizat. Individul care a furat bicicleta este Ioan Hagiu (72 de ani), din municipiul Suceava. Acesta le-a spus polițiștilor că voia doar să mute bicicleta.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”.

Bicicleta în valoare de circa 700 de lei a ajuns din nou în posesia proprietarului de drept.

În aceeași zi, Ioan Hagiu a mai „mutat” și o cutie cu scule. De această dată, partea vătămată este un bărbat care deține o autoutilitară marca Mercedes prevăzută cu platformă de tractare și pe care o parchează în general în zona garajelor de pe strada Muncii, din municipiul Suceava. Pe platforma respectivă, în partea de lângă cabină, bărbatul depozitează o cutie din plastic în care ține mai multe scule. Proprietarul maschează cutia în cauză acoperind-o cu o pătură.

Ieri dimineață, când proprietarul s-a dus la autoutilitară a observat dispariția cutiei cu scule. Așadar, acesta a sunat la Poliție pentru a sesiza furtul. Știind că Ioan Hagiu, care locuiește în apropiere, are obiceiul de a furat lucruri, partea vătămată a vorbit cu soția lui Hagiu. Acesta i-a spus că soțul său a plecat de acasă de pe la ora 06.00, dar i-a sugerat să verifice boxa familiei. În boxa respectivă a fost găsită cutia cu scule pe care bărbatul o căuta.

În aceste condiții, polițiștii au mai întocmit un dosar penal pentru „furt”

IMAGINEA ESTE INFORMATIVĂ, BĂRBATUL DIN IMAGINE NU ESTE HOȚUL

 

Adauga comentariu