Un bătrân de 70 de ani s-a urcat beat la volan și a dat cu mașina peste un bărbat chiar pe trecerea pentru pietoni

La data de 2 iulie 2020, la ora 11.15, Stelian G. (70 de ani), din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Polo pe strada Mărășești, la trecerea pentru pietoni de după intersecția cu strada Zamca, către strada Mihail Kogălniceanu, nu a acordat prioritate de trecere lui Nocolae R. (58 de ani), din municipiul Fălticeni, angajat în traversarea străzii prin loc semnalizat și marcat.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu