Un bătrân a murit înecat cu o bucată de carne de pui

La data de 16 decembrie 2018, pe la ora 18.00, polițiștii din Mălini au fost anunțați de către Serviciul de Ambulanță Suceava despre faptul că la locuința lui Ioan G., din comuna Rădășeni, a murit Chirică Ș. (75 de ani), din municipiul Fălticeni.

Din verificările făcute de agenți a reieșit că, în cursul zilei de 16 decembrie a.c., Chirică Ș. s-a deplasat la locuința lui Ioan G. care l-a invitat la masă. Bătrânul a fost servit cu mâncare cu bucăți de carne de pui și, în timp ce le înghițea, pentru că nu avea dantură ca să mestece, s-a înecat cu una din ele și a decedat.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar medicii deplasați la casa apelantului a constatat decesul bătrânului.

Cadavrul acestuia a fost depus la morga Spitalului Municipiului Fălticeni în vederea efectuării necropsiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu