Un căjvănean cu probleme psihice a incendiat șura soției sale

La data de 12 ianuarie 2021, la ora 03.30, Mădălina P. (51 de ani), din satul Codru, oraşul Cajvana, a anunțat prin 112 faptul că soțul ei, Gavril P. (57 de ani), din aceeași localitate, a provocat un incendiu la șura locuinței.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că, în jurul orei 03.30, Mădălina P., fiind singură acasă, a simțit fum în locuință motiv pentru care, când a ieșit afară a constatat că a izbucnit un incendiu la acoperișul șurii, astfel că a sunat la 112.

La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Solca, SVSU Arbore, SVSU Cajvana și SVSU Todirești, care după ce au stins incendiul, au constatat faptul că acesta ar fi fost produs prin folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera un incendiu de către o persoană.

Din discuțiile purtate cu Mădălina P. a reieșit faptul că aceasta se află într-o stare conflictuală veche cu soțul ei, Gavril P., care este cunoscut ca având tulburări de comportament, fiind internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Rădăuți, iar din aceasta cauză îl bănuiește pe acesta că ar fi provocat incendiul.

În urma investigațiilor făcute de polițiști, bărbatul a fost găsit în interiorul unei locuințe părăsite situată în apropierea locului unde a avut loc incendiu.

Acesta a fost dus la Spitalul de Psihiatrie Rădăuți, unde a fost internat.

În urma incendiului nu au rezultat victime omenești, ci doar pagube materiale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”.

Adauga comentariu