Un căruțaș a fost amendat cu 2.000 de lei după ce a fost lovit o mașină

Aseară, în jurul orei 21.30, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Satu Mare, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. La un moment dat, acesta s-a izbit într-o căruță condusă regulamentar de un bărbat în vârstă de 39 de ani.

În urma accidentului, căruțașul a fost rănit și a fost transportat la spital cu ambulanța.

Atât șoferul, cât și căruțașul au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul șoferului, rezultatul a fost negativ, iar în cazul căruțașului rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului de 39 de ani i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Căruțașul a fost amendat cu suma de 2.000 de lei pentru încălcarea Ordonanței Militare nr. 3.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu