Vineri, 19 aprilie 2019, în jurul orei 13.00, o femeie ce se afla în zona parcului pentru copii amenajat pe strada Grigore Ureche, municipiul Suceava, a observat un copil, în vârstă de aproximativ șapte ani, care acuza dureri la mâna dreaptă. Copilul îi spusese femeii că a căzut din scrânciob. Suceveanca a sunat la 112 și a anunțat cele întâmplate.
La fața locului a ajuns o ambulanță care l-a transportat pe A.D. la Spitalul Județean Suceava. La unitatea spitalicească copilul a fost diagnosticat cu „contuzie membru superior drept”.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Adauga comentariu