Un copil de cinci ani a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a lovit cu capul de gresia de la piscina complexului Bradul Călimani Vatra Dornei

La data de 7 ianuarie 2022, la ora 19.16, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 de către Călin P., din municipiul Fălticeni, despre faptul că fiul acestuia, Marcel P., în vârstă de 5 ani, a căzut pe gresie la piscina din incinta complexului Bradul Călimani Vatra Dornei. 

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 18.40, Călin P. se afla cu fiul său la piscina din incinta complexului Bradul Călimani, iar într-un moment de neatenție al minorului, care se afla în apropierea piscinei, a alunecat pe gresie și a căzut, lovindu-se la cap.

Tatăl minorului a mai declarat faptul că după incident a luat copilul și l-a transportat personal cu autovehiculul până în comuna Pojorâta, de unde a fost preluat de către o ambulanță din cadrul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea transportării acestuia la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

Adauga comentariu