Un criminal continuă să fie liber pe străzi, după ce ancheta omorului de la Bunești se desfășoară cu frâna de mână trasă

În urmă cu mai bine de 10 zile, un bărbat din Bunești a fost găsit mort în casă cu un cuțit înfipt în ochiul stâng. Încă de la început cercul de suspecți nu a fost foarte mare, însă ritmul lent al anchetei i-ar fi putut permite criminalului să scape de mai multe probe.

Conform unor surse apropiate acestei anchete, procurorul care se ocupă de rezolvarea acestei crime a defășurat două percheziții abia joia trecută, 18 noiembrie 2021, la aproape o săptămână distanță de la omorârea bărbatului de 63 de ani din Bunești. Cum deocamdată nu a fost reținut nimeni, se pare că perchezițiile au fost în zadar. Cu fiecare zi care trece, criminalul va fi și mai greu de prins, continuând să fie liber și să poată să facă și alte victime.

Amintim că, la data de 12 noiembrie 2021, la ora 14.58, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Florin A., despre faptul că un bărbat din satul Petia, comuna Bunești, nu a mai ieșit din casă de 2 – 3 zile și a fost găsit decedat în locuință.

Apelantul a relatat că, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 14.55, a mers la locuința vecinului său, Mihai Ț. (63 de ani), din satul Petia, comuna Bunești, întrucât nu l-a mai văzut de vreo 2 – 3 zile, ocazie cu care, când a deschis ușa de la holul casei, l-a văzut pe acesta întins pe podeaua în bucătărie, fără a mai prezenta semne vitale și a apelat 112.

Cadrele medicale de pe ambulanța sosită la fața locului au constatat decesul lui Mihai Ț., care se afla întins pe podeaua din bucătărie cu fața în sus, capul spre ușa de acces din hol și avea înfipt în zona ochiului stâng un cuțit.

Din primele verificări a rezultat că victima locuia singură într-o gospodărie sărăcăcioasa aflată în stare de degradare. Bărbatul decedat nu avea ocupație și își procura minime mijloace necesare traiului din ajutorul oferit de Primărie și o parte din vecini. Nu era cunoscut ca o persoană violentă, nu frecventa cercuri infracționale și se afla în relații bune cu vecinii.

Cadavrul a fost ridicat și depus la morga Spitalului municipal Fălticeni, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.

A fost stabilit un cerc de suspecți și criterii de verificare a acestora, procurorul de caz dispunând ca activitățile procedurale directe cu persoanele bănuite de comiterea infracțiunii să fie efectuate după efectuarea  necropsiei și administrarea celorlalte probe.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”, cercetările fiind continuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

Adauga comentariu