Un dezaxat a fost arestat preventiv după ce și-a violat în mod repetat fiica în vârstă de șase ani

La data de 19.11.2021, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de Ionuț Vizeteu (27 de ani), din orașul Dolhasca, care a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată şi viol în formă continuată.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în perioada septembrie – octombrie 2021, în timp ce se afla în interiorul locuinței comune, profitând de autoritatea avută asupra victimei (dată de faptul că agresorul este tatăl acesteia) şi de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, prin prisma vârstei fragede - șase ani şi 10 luni, a dezbrăcat-o pe fiica sa şi a săvârşit în mod repetat acte de natură sexuală cu aceasta care au fost urmate de ameninţari cu bătaia şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate.

Totodată, în perioada septembrie – octombrie 2021, în mod repetat a intreținut cu fiica sa minoră acte sexuale orale, care au fost urmate de ameninţari cu bătaia şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate.

La data de 19 noiembrie 2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.                                         

Adauga comentariu