Un dornean care a dat o spargere în Poiana Stampei a ajuns în arestul Poliției sucevene

La data de 9 aprilie 2019, polițiștii din Vatra Dornei au reușit să-l prindă pe autorul furtului comis, în noaptea de 8 spre 9 aprilie a.c., din locuința unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Poiana Stampei. Hoțul a fost idenfiticat în persoana unui bărbat, de 34 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care locuiește fără forme legale pe raza comunei Poiana Stampei.

Cu ocazia audierii, suspectul a recunoscut comiterea faptei, de la el fiind recuperată suma de 3.816,5 de lei. 

În acest caz s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a dorneanului de 34 de ani, care a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru stabilirea unor măsuri preventive.

Adauga comentariu