Un humorean de 18 ani care racola pe Facebook fetițe de 9 – 12 ani pentru a-i produce materiale pornografice a fost luat pe sus de procurorii DIICOT

Un tânăr din Gura Humorului a fost reținut de procurorii DIICOT Constanța, în urma unor percheziții domiciliare. Pe 3 septembrie, acesta a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, magistrații eliberând pe numele lui mandat pentru 30 de zile. Tânărul a depus contestație.

Este vorba despre Sebastian Ioan Jitaru (18 ani).

„Admite propunerea formulată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art.223 alin.2 Cod procedură penală la art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe durată de 30 de zile, începând de la data de 03.09.2020 şi până 02.10.2020, incusiv, a inculpatului Jitaru Sebastian Ioan, Respinge ca nefondată cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat. În baza art.230 Cod procedură penală: Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, potrivit minutei judecătorești.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, la data de 2.09.2020, au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. În cauză s-a reținut faptul că, în luna august 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat mai multe persoane de sex feminin, minore, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, să producă, folosind sisteme informatice (telefoane mobile), materiale pornografice în care se prezentau în ipostaze sexuale explicite, pe care acestea i le-au trimis prin intermediul unei aplicații, iar inculpatul le-a stocat pe telefonul mobil propriu.

La data de 01.09.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat 2 percheziții domiciliare, pe raza județului Suceava, în urma cărora au fost ridicate sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (un telefon mobil și un laptop).

Potrivit informațiilor noastre, fetele erau din Constanța. Părinții ar fi descoperit totul, videoclipurile, conversațiile, moment în care au depus plângere. Procurorii DIICOT au intrat pe fir, au declanșat cercetările, astfel ajungând la tânărul din Gura Humorului, care acum e arestat.

 

Adauga comentariu