Un ieșean în vârstă de 17 ani, care figura arestat la domiciliu, a fost prins de polițiști în timp ce se plimba prin Vatra Dornei cu un autoturism urmărit la nivel național

Ieri, cu puțin înainte de ora 19.00, un ofiţer de poliţie din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei, aflat în timpul liber, a observat pe strada Unirii, din municipiul Vatra Dornei, un autoturism despre care știa că figura urmărit la nivel național. Respectivul autoturism era urmărit din data de 1 ianuarie 2021. Bărbatul și-a anunțat colegii și imediat aceștia au constituit mai multe filtre de circulație la ieșirile din localitate cu intenția de a opri mașina în cauză.

Pe la ora 19.00, un echipaj de poliţie a încercat oprirea mașinii pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiștilor continuându-şi deplasarea pe DN 17 către Bistriţa Năsăud. După o urmărire de circa șase kilometri oamenii legii au reușit să blocheze și să oprească autovehiculul la intrarea în localitatea Dorna Candrenilor.

La volanul mașinii se afla Constantin Răzvan Pazariu (17 ani), din municipiul Iași. În urma verificărilor în baza de date oamenii legii au constatat faptul că individul era dat în urmărire națională pentru „furt de auto”, iar în momentul identificării lui figura în stare de arest la domiciliu.

Autoturismul pe care îl conducea tânărul, respectiv un Land Rover, era și el urmărit din prima zi a anului curent.

Pazariu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Adauga comentariu