Un individ, care în anul în care a fost eliberat condiționat a furat telefonul angajatei unui magazin din Suceava, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Gheorghe Bogdan Zurgalău la doi ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de furt calificat 

Inculpatul a fost obligat să îi plătească părții civile suma de 600 de lei, reprezentând daune materiale.

 

Față de această decizie inculpatul a făcut apel. Magistrații Curții de Apel Suceava au respins apelul individului ca nefondat. Așadar, decizia a rămas definitivă.


Gheorghe Bogdan Zurgalău a fost eliberat condiționat din penitenciar la data de 3 februarie 2015, având un rest neexecutat de 205 zile.

La data de 8 decembrie 2015, polițiștii suceveni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că în acea zi, pe la ora 18.00, în timp ce se afla la serviciu într-un magazin dintr-un centru comercial din Suceava, un individ a profitat de neatenția ei și i-a furat telefonul lăsat pe tejghea.

În cadrul cercetărilor, magazinul în cauză a pus la dispoziția organelor de cercetare penală imaginile surprinse de camera de supraveghere din ziua comiterii furtului. De asemenea nu au fost găsite amprentele inculpatului la fața locului.

Deoarece nu s-a reușit identificarea autorului s-a procedat la urmărirea telefonulul furat.

În aceste condiții s-a ajuns la un bărbat care susținea că a cumpărat telefonul respectiv de la o casă de amanet de pe raza municipiului Iași. După ce a fost analizat contractul încheiat între cel ce a vândut telefonul și casa de amanet s-a ajuns la inculpat. În plus au fost vizionate și înregistrările video de la amanet, unde apărea Gheorghe Bogdan Zurgalău.

Inculpatul nu a putut fi identificat și audiat deoarece s-a sustrat urmăririi penale.

 

Adauga comentariu