Un individ, care a fost prins având asupra sa două chiștoace de joint-uri și circa 28 de grame de canabis, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Ion Muntean la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept”.

Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durata de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc sau la DGASPC Suceava.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


În noaptea de 25 - 26 ianuarie 2016, un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm au identificat pe strada Molidului din municipiul Câmpulung Moldovenesc un autoturism în care se afla inculpatul, pe locul șoferului, și o altă persoană pe locul din dreapta față.

Ion Muntean a fost controlat corporal. În urma acestui control asupra sa au fost găsite: o pungă din plastic transparent în care se aflau 22 de pachete din folie de aluminiu ce conțineau substanțe de culoare verde-gălbiu (consistența unei plante mărunțite și uscate), o pungă din plastic în care se afla o substanță de culoare verde-gălbui și două chiștoace de joint-uri.

Inculpatul a declarat că respectivele substanțe le-a cumpărat la data de 25 ianuarie 2016, cu suma de 650 de lei, de la un bărbat necunoscut în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu statuă atletică, blond, pe care l-a întâlnit ocazional într-un parc din municipiul Suceava, în jurul orelor 17.30 - 18.00. Acesta a spus că a cumpărat drogurile pentru consum propriu.

În urma expertizei efectuate la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Iași, s-a stabilit faptul că de la tânăr au fost ridicat 14,82 grame de canabis, 0,26 grame de canabis, două resturi de joint, cinci grame de canabis și 8,02 grame de canabis. În total, ar fi vorba despre circa 28 grame de canabis.

Adauga comentariu