Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului Marian Coval împotriva sentinţei penale prin care Judecătoria Rădăuți în condamna la doi ani, șapte luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Așadar, decizia rămâne definitivă.
Pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora”, „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice” s-a dispus clasarea cauzei.
La data de 10 martie 2016, în jurul orei 17.50, Marian Coval (29 de ani la acea vreme) conducea un autoturism marca Ford Focus pe DC 48C, pe raza satului Lupcina, comuna Ulma. La un moment dat, individul a efectuat manevra de mers înapoi cu autoturismul. În aceste condiții, individul a acroșat doi pietoni.
După evenimentul rutier, Coval a coborât din mașină împreună cu un pasager și i-au lovit cu pumnii și picioarele pe pietoni, după care s-au urcat înapoi în mașină și au plecat de la fața locului.
Victimele au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a primi îngrijiri medicale. Conform certificatelor medico-legale ale victimelor, una dintre ele nu a necesitat zile de îngrijiri medicale, în timp ce cealaltă a avut nevoie de 12 - 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cea din urmă a avut leziuni excoriații dorsul nasului, fractură fără deplasare piramidă nazală și leziuni în urma accidentului rutier.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că șoferul nu avea permis de conducere.
La audieri inculpatul nu a dorit să dea declarații în cauză. Acesta era căsătorit, avea absolvite opt clase, avea antecedente penale și nu avea loc de muncă.
Adauga comentariu