Un individ care a mituit un polițist va sta doi ani și jumătate după gratii

Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului Mihai Vasile Dănilă și l-au condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Decizia magistraților suceveni este definitivă.

Dănilă a fost condamnat în dosarul de îl vizează pe polițistul Lucian Grigoruță.

În primăvara acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe polițistul Lucian Grigoruță pentru săvârşirea a 10 infracţiuni, respectiv şase infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de conducere a unui vehicul neînmatriculat. În același dosar au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, doi inculpați unul pentru dare de mită și celălalt pentru mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

În perioada noiembrie – decembrie 2019, polițistul Lucian Grigoruță, care are calitatea de agent de poliţie la un post de poliţie din Horodniceni, în şase situaţii, a pretins sau a pretins şi primit (în cinci situaţii a primit, iar într-o situaţie doar a pretins, fără ca cererea să îi fie satisfăcută) diferite sume de bani de la persoane din zona în care îşi desfăşoară activitatea, pretinzând că are influenţă asupra unui coleg din cadrul poliției rutiere şi promițându-le că, în schimb, îl va determina pe acel coleg din cadrul poliției rutiere să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, respectiv să nu sancţioneze acea persoană sau o persoană apropiată, pentru o contravenție rutieră.

Polițistul Grigoruță a pretins suma de 1.400 de lei în modalitatea descrisă, iar sumele pretinse şi primite au fost de 400 de lei, 600 de lei, 100 de euro, 1.000 de euro, respectiv 150 de euro şi 100 de lei.

Adauga comentariu