Un individ certat cu legea a ajuns în arestul Poliției sucevene după ce s-a urcat fără permis la volanul unui BMW X5 cu numere false și s-a izbit într-un stâlp de electricitate

La data de 20 august 2019, în jurul orei 21.50, polițiștii suceveni au fost anunțați prin 112 de către angajații din cadrul Delgaz Grid despre faptul că o mașină a distrus o cutie de distribuție a curentului electric aflată la punctul de transformare din satul Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Izvoarele Sucevei s-au deplasat pe raza satului Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei, unde, la o distanță de aproximativ 150 de metri de locul producerii evenimentului, în laterala unei hale dezafectate aparținând lui Tiberiu M., a fost găsit un autoturism BMW X5, de culoare albastru, care avea avarii în partea din față și lateral dreapta, care ar fi putut proveni de la impactul cu un stâlp de electricitate.

Agenții au făcut verificări în baza de date, ocazie cu care au constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare figurează aparținând unui autovehicul asemănător de culoare roșie, iar după seria de șasiu autoturismul avariat nu figurează înmatriculat în România.

Au fost continuate investigațiile de către polițiști, care au reușit să dea de posesorul mijlocului de transport, respectiv de Ion Mehno (29 de ani), localnic. Acesta a fost găsit acasă. Tânărul a declarat că mașina îi aparține, iar numerele de înmatriculare sunt montate de pe un alt autoturism BMW X5 de culoare roșie pe care îl deține, dar care este avariat.

Vehiculul implicat în accident este înmatriculat în Irlanda, iar plăcuțele de înmatriculare au fost reținute de Secția Poliție Rurală Pojorâta în cursul anului 2017. Totodată, individul a declarat că permisul de conducere i-a fost reținut în luna august 2018, tot de către polițiștii din Pojorâta, ca urmare a depistării în trafic sub influența băuturilor alcoolice.

În urma celor constatate, Ion Mehno a fost reținut pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat/cu număr fals de înmatriculare”.

 

Adauga comentariu