Un individ nu mai are voie să se apropie de mama sa în vârstă de 80 de ani după ce a bătut-o cu o cârjă metalică

La nivelul IPJ Suceava au fost dispuse măsuri suplimentare pentru perioada 27 aprilie – 2 mai, fiind identificat riscul escaladării unor stări conflictuale intrafamiliale, pe fondul geloziei, consumului de alcool, întoarcerii din străinătate a unor rude sau parteneri.

În acest sens, toți polițiștii care asigură intervenția la evenimente au fost reinstruiți cu privire la procedura ordinului provizoriu de protecție.

Și în cursul zilei de ieri, polițiștii au emis un nou ordin provizoriu de protecție, aducând liniștea unei femei vârstnice, agresată de propriul fiu.

La data de 30 aprilie 2019, în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau în patrulare, polițiștii din Vama au fost anunțați de către Ștefan B. despre faptul că, în jurul orei 14.00, mama sa, Anastasia B. (80 de ani), din comuna Moldovița, a fost bătută de către fiul ei, Nicolai Burdujoc (53 de ani), din aceeași localitate, în timp ce se afla la domiciliu.

Femeia a relatat că pe fondul unui conflict mai vechi, a fost agresată fizic de către fiul ei, care a lovit-o cu cârjă metalică peste picioare.

Bătrâna a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma celor constatate la fața locului, la solicitarea victimei, a fost emis ordinul de protecție provizoriu valabil până la data  de 5 mai 2019, prevederile acestuia fiind aduse atât la cunoștința persoanei vătămate, cât și a agresorului și a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.

Adauga comentariu