Un individ s-a ales cu dosar penal după ce s-a dus la Poliție pentru a primi o autorizație de reparație. Bărbatul nu știa că pentru a conduce o mașină are nevoie de permis

Ieri, pe la ora 12.00, Claudiu Andrei Cherariu, din comuna Berchișești, s-a dus la Postul de Poliție Păltinoasa pentru a anunța faptul că în dimineața zilei respective, pe la ora 05.00, în timp ce conducea un autoturism a fost implicat într-o tamponare, soldată doar cu pagube materiale, pe raza localității Capu Codrului.

Mai exact, individul voia ca oamenii legii să îi elibereze o autorizație de reparații.

După câteva verificări, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere. Pe urmă, polițiștii l-au testat pe individ cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Deși spera să plece din sediul Poliției cu o autorizație de reparații, bărbatul a plecat cu un dosar penal întocmit pe numele său pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Adauga comentariu