Un militar sucevean a fost trimis în judecată pentru că i-a ciuruit câinele și gardul unui vecin

Plutonierul adjunct principal al Armatei Române Cristian Pustiu, din comuna Boroaia, județul Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de „uz de armă fără drept” și „uciderea animalelor cu intenție fără drept”. Această acțiune este inițiată de către procurorii Parchetului Militar Iași.

Bărbatul este judecat pentru că la data de 7 august 2021 le-a arătat localnicilor din satul Boroaia, comuna Boroaia, de ce este în stare un militar român. Acesta a pus mâna pe o pușcă de vânătoare, a ieșit în drum și a început să tragă după un câine de talie mică, pe care până la urmă l-a nimerit și l-a ucis. Acțiunea de a trage cu pușca dis de dimineață pe un drum din Boroaia nu i-a făcut pe localnici să se simtă mai în siguranță, ci dimpotrivă, plutonierul adjunct principal i-a înspăimântat pe cetățeni. Cei din urmă s-au bucurat că nu s-au aflat în raza puștii lui Pustiu.

 

Se pare că una dintre atribuțiile „bravului” plutonier adjunct principal Cristian Pustiu, de la Centrul Militar Județean Suceava, este aceea de a recruta noile cadre din Armata Română. Mai exact, acesta se plimbă prin licee și le explică elevilor de ce ar fi bine să îmbrățișeze o carieră militară.

Victima militarului român a fost câinele unui vecin, după care Cristian Pustiu a tras zeci de alice. La data evenimentului, proprietarul câinelui nu înțelegea de ce plutonierul adjunct i-a ucis câinele. În plus, în timpul vânătoarei, militarul i-a ciuruit gardul aceluiași vecin.

Vă amintim faptul că evenimentul din 7 august 2021 a fost făcut public de către Asociația „Casa lui Patrocle”. Cei din urmă au publicat la acea vreme următorul text:

„În Boroaia se împușcă pe stradă de la prima oră a dimineții. Se împușcă câini în mijlocul localității și a comunității, în fața caselor, sub ochii oamenilor, sub privirile copiilor.
Boroaia, Fălticeni, județul Suceava.
S-a întâmplat azi la ora 9.00 dimineață.
Ne-a scris un om de bună credință din Boroaia, cerându-ne cu disperare sprijinul. Omul avea doi căței pe lângă casă. De talie mică, niște pitici inofensivi și nevinovați. Pe unul dintre ei îl crescuse de mic, acum avea vreo trei ani. Celălalt se propășise pe lângă gospodăria sa și l-a primit și pe el în curte.
Azi dimineață, vecinul, pe nume P.C., i-a împușcat câinele care avea trei ani. Omul nostru se teme că ambii căței au fost împușcați, însă unul dintre ei este de negăsit. Bănuim că vecinul este vânător și a făcut abuz de arma proprietate. Ne îndoim de faptul că ar fi fost o armă de autoapărare, însă aici e treaba autorităților.
Vânătorul, iscusit și cu scenariul bine gândit, căci el atâta minte are și cam atât îl duce capul, ia câinele împușcat din drum, îl bagă într-un sac și-l arunca la pârâu. Deși știe că proprietarul îl văzuse. Cumva și-a sters urmele. Omul nostru aduce câinele acasă, îl îngroapă, apoi ne scrie.
Am sesizat autoritățile, în mai puțin de jumate de oră Poliția Municipiului Fălticeni era deja acolo. Urmau să ajungă și colegii lor de la serviciu arme și muniții. Știm că deja s-a deschis un dosar penal. Treaba din Boroaia este cam groasă, s-au comis mai multe infracțiuni, și spunem asta la o primă și simplă vedere. Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uciderea animalelor cu intenție, făra drept.
Pe românește.
S-a tras cu arma în intravilan. Lucru extrem de grav! În mijlocul localității și al comunității. Bănuim că s-a folosit o armă de vânătoare, iar parte dintre alicele cartușului au ucis câinele, parte au străpuns gardul omului. Omul ne întreabă indignat și speriat ce s-ar fi întâmplat dacă bunica sa era în dosul gardului. Sau altcineva! Adică s-au pus și viețile oamenilor în pericol din cauza faptului că un nebun iese cu pușca pe stradă?!
Am avut multe cazuri cu și despre abuzurile vânătorilor. Personalități marcante pline de tupeu și aroganță, pentru care întreg intravilanul este fond de vânătoare, iar combaterea se face dupa propriul chef. Oameni care habar n-au de legea privind regimul armelor și munițiilor sau de cea a vânătorii. Cândva în tinerețile lor au dat un examen pentru permis de armă, iar asta le conferă dreptul suprem de a folosi arma când au chef. Dar muniția le-o verifică cineva? Un inventar sau un raport al cartușelor folosite (în poligon, la vânătoare, pe câini) cere cineva?!
Zeci de cazuri cu tot atâtea dosare penale deschise. În ultima perioada s-au mai liniștit, sau au mers mai închis. Amintim de celebrul caz Iacobeni din septembrie 2020, asemănător cu acesta, cu alt câine împușcat tot în mijlocul localității de către o personalitate marcantă a comunității - caz în care încă așteptăm dreptatea și finalitatea. A trecut un an de-atunci, însă noi avem răbdare, și toată încrederea că autoritățile din Vatra Dornei își vor face treaba.
Cât despre ziua de azi, așteptăm ancheta autorităților. Ne-am obișnuit cu faptul că în Județul Suceava Poliția își face mereu treaba. Revenim cu vești imediat ce le vom avea.
Numele celor implicați rămâne momentan doar în interiorul anchetei autorităților. Căci dosarele se judecă în instanță, și nu pe Facebook.”

Adauga comentariu