Un nou protest împotriva școlii online va avea loc duminică pe esplanada Casei de Cultură Suceava

Grupulul civic „Suceava Educată” și Asociația „Bucovina profundă” au solicitat Primăriei Suceava și Inspectoratului de Jandarmeri Județean Suceava să autorizeze un protest programat duminică, 14 noiembrie 2021, pe esplanada Casei de Cultură Suceava, arată Adevărul.

Organizatorii au arătat într-un anunţ publicat pe Facebook că protestează faţă de certificatului verde şi celelalte restricţii adoptate în contextul pandemiei.

Potrivit legislaţiei, având în vedere situaţia epidemiologică, mitingurile sunt permise doar dacă numărul persoanelor participante nu este mai mare de 100, dacă participanţii poartă mască şi dacă au certificat verde.

În această săptămână, au avut loc mai multe proteste în judeţ faţă de condiţionarea desfăşurării cursurilor cu prezenţă în şcoli de rata de vaccinare a salariaţilor unităţilor de învăţământ. Au fost proteste la Milişăuţi, Marginea, Volovăţ şi Voitinel. Un protest a avut loc şi la Bosanci, unde s-au adunat peste 100 de persoane, care ulterior au plecat pe jos spre Inspectoratul Şcolar Suceava (IŞJ), parcurgând o distanţă de peste 10 km. Pe drum s-au alăturat şi alte persoane, iar în final, în faţa sediului IŞJ au ajuns aproximativ 400 de protestatari.

La toate aceste proteste, părinţii şi-au adus copiii, unii sugari, alţii de şcoală primară, deşi articolul 27, aliniatul 4, din Legea 272/2004 interzice folosirea copiilor pentru influenţarea deciziei autorităţilor. Cu toate că la mitinguri nu s-a respectat legislaţia anti-COVID, adulţii n-au purtat măşti de protecţie, nu s-a respectat măsura distanţării fizice, jandarmii n-au dat nici-o amendă. 

sursa material: adevarul.ro
 

Adauga comentariu