Un om al străzii a fost găsit mort sub o bancă din fața unui bloc din cartierul George Enescu

În dimineața zilei de 24 noiembrie 2020, la ora 07.20, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că în fața unui bloc de pe strada Zorilor, din localitate, este o persoană decedată lângă o bancă.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că persoana decedată este un bărbat, de 51 de ani, localnic, cunoscut ca făcând parte din mediul persoanelor fără adăpost, care vagabondează pe raza municipiului Suceava. Din verificările făcute a reieșit că defunctul, în trecut, a fost transportat în repetate rânduri de către ambulanță, fiind găsit în stare de ebrietate sau căzut, având diverse traumatisme. De asemenea bărbatul a fost observat pe banca din fața blocului de pe strada Zorilor în ziua precedentă, consumând alcool.

Cadavrul a fost găsit pe pământ, sub banca din fața unui bloc de pe strada Zorilor. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu