Un ONG i-a premiat pe angajații Primăriei Siret, care s-au ocupat de gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Primarul speră ca într-o bună zi Guvernul să deconteze cheltuielile: „Nu este o sumă foarte mare, dar la cât suntem de săraci”

Angajații Primăriei Siret, implicați în gestionarea crizei refugiaților, au fost premiați, de către o organizație non-guvernamentală.

„Cu mari eforturi, angajații au primit recompense printr-un ONG. Primăria nu a putut face așa ceva, pentru că orele suplimentare nu se pot plăti. Ne-am plâns de lucrul ăsta chiar și celor de la Avocatul Poporului. Poate se va schimba legislația. Atunci când oamenii lucrează suplimentar să primească banii, nu să se vină cu ore pe care să le recupereze în timpul anului și pe care sigur că nu le vor recupera niciodată”, a spus Adrian Popoiu, primarul din Siret.

Conform acestuia, în prezent, circa 50 de refugiatiți din Ucraina sunt cazați la persoane fizice din localitate, în timp ce în cele două tabere amenajate în oraș nu se află niciun refugiat.

Primarul a spus că, pentru a-i ajuta pe refugiați, unitatea administrativă locală a cheltuit aproximativ 317.000 lei.

„Am reușit cu mari eforturi să gestionăm primirea unui număr mare de refugiați și eu cred că am fost un exemplu de bune practici la nivel național. Și publicația <Le Monde> a scris de bine despre Siret. Deși am câștigat lupta cu mișcările refugiaților, nu ni s-au decontat sumele cheltuite. Este ca și cum o echipă de fotbal a câștigat o competiție importantă, gen Champions League, iar jucătorii nu și-au primit primele. Noi am cheltuit undeva la 60.000 de euro. Nu este o sumă foarte mare, dar la cât suntem de săraci… În opinia mea, Guvernul României ar trebui să ne întrebe ce mai dorim, nu să spună că ne-am descurcat și că ne vom descurca în continuare. Banii nu trebuie să vină de la Consiliul Județean sau de la Prefectură, ci de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ori de la Ministerul Afacerilor Interne. Sumele ar trebui decontate de la bugetul de stat. Există o variantă de alocare a unor bani de la bugetul de stat pentru cazare și pentru hrana refugiaților. Cred că ar trebui să fie o linie de finanțare identică pentru orașe”, a mai spus primarul.

Adauga comentariu