Un petrecăreț, care și-a înjunghiat prietenul de pahar, a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Tiberiu Macovei la cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor”.

De asemenea, individul este obligat la plata a 1.040,55 de lei reprezentând daune materiale și 20.000 de lei daune morale.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Povestea a început la data de 30 aprilie 2020, când Tiberiu Macovei a vorbit la telefon cu prietenul său, care ulterior a fost victima evenimentului, pentru a se întâlni și a consuma băuturi alcoolice împreună. Macovei se afla singur la o cabană. Pe la ora 22.00, cei doi s-au întâlnit la casa de vacanță în care se afla inculpatul. Atunci, cei doi bărbați au început să bea bere și să povestească până dimineața, când până la urma au adormit. Când cei doi s-au trezit au continuat să bea bere. La un moment dat, acestora li s-a alăturat și un bărbat care se ducea spre pădure. Cel din urmă a fost invitat în cabana și i s-a oferit suma de 100 de lei pentru a cumpăra vodkă de la magazinul din zonă. Pe urmă, cei trei bărbați au continuat să socializeze consumând băuturi alcoolice.

La un moment dat, între inculpat și victimă s-a iscat o ceartă. În această împrejurare cei doi s-au agresat reciproc. Cel de-al treilea bărbat a încercat să liniștească spiritele, dar văzând că nu reușește a luat decizia de a părăsi imobilul în care se desfășura scandalul.

În timpul altercației, Tiberiu Macovei a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și și-a lovit prietenul în zona coapsei drepte. Lovitura a fost puternică, dar potrivit victimei în urma loviturii, acesta a reușit să îi aplice agresorului câteva lovituri de pumni. Pe urmă victima s-a prăbușit la sol sângerând abundent.

După ce și-a dat seama de gravitatea leziunii pe care i-a creat-o prietenului său, Macovei a sunat la 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe.

Echipajul de ambulanță ajuns la fața locului a transportat victima la Spitalul Județean Suceava.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală victima a suferit un traumatism al membrelor obiectivat prin plagă tăiată antebraț stâng, plagă tăiată superficială coapsa stângă și plagă înjunghiată 1/3 superioară coapsa dreaptă fața antero-internă cu secțiune de venă femurală dreapta, conplicată în evoluție cu ischemie acută membru inferior drept. Medicii legiști au concluzionat că plaga înjunghiată coapsa dreaptă, prin gravitatea ei, a pus în primejdie viața victimei.

 

Adauga comentariu