Un preot din Iacobeni a fost găsit mort într-un canal

La data de 17 ianuarie 2021, la ora 10.47, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată telefonic prin 112 de către Dumitru D., din comuna Iacobeni, despre faptul că l-a găsit decedat pe Mihai U. (59 de ani), din aceeași localitate, într-un canal lângă pasarela din Iacobeni.  

În urma verificărilor făcute de polițiști s-a stabilit că Mihai U. era preot paroh la Biserica Roșu și locuia singur la etajul locuinței sale din satul Drancani, comuna Iacobeni, fiind divorțat din anul 2012 și cunoscut pe raza comunei ca și consumator de băuturi alcoolice.

În cursul zilei de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, acesta a fost văzut de către Dumitru D., când și-a parcat autoturismul în curtea acestuia și nu l-a mai mutat până a doua zi dimineața. Ulterior, preotul s-a deplasat la un bar din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 17.45  și a plecat  pe jos înspre domiciliul său. 

În dimineața zilei de 17 ianuarie 2021, în jurul orei 09.30, persoane din parohia unde își desfășura activitatea victima s-au deplasat la locuința acestuia pentru a vedea de ce nu a venit la biserică, astfel că familia, împreună cu Dumitru D. au început să îl caute în apropierea locuinței. În jurul orei 10.30, cadavrul lui Mihai U. a fost găsit de către apelant într-un canal de lângă DN 17, pe raza comunei Iacobeni. 

La fața locului s-au deplasat pompieri și un echipaj de pe ambulanță care au scos cadavrul din canalul respectiv, constatând decesul.  

Cu ocazia cercetărilor făcute la locului faptei nu au fost descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia în afară de cele suferite în urma căderii, fiind depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Comentarii

Oloeru Adriana

18.01.2021 19:49

Asa va mai place sa denigrati oamenii... Am fost in parohia lui si nu stiu cum se face caci noi nu il cunosteam ca fiind consumator de alcool, oare cand ati cules informatii cumde nu ati aflat ca era un om extraordinar, de ajutor, si bun preot? Sa va fie rusine!

Adauga comentariu