Un scandalagiu recidivist din Burdujeni a fost condamnat la doi ani și șapte luni de închisoare pentru că a încercat să bată un polițist

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Alberto Ciurariu la doi ani și șapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Inculpatul trebuie să îi plătească victimei suma de 5.000 de lei cu titlul de daune morale.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


 

L-a apucat cheful de bătaie când a văzut polițiști

Vă amintim faptul că în seara de 23 ianuarie 2022, pe la ora 23.30, printr-un apel la 112 a fost anunțat faptul că este tulburată liniștea publică pe strada Muncii din cartierul Burdujeni.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a observat trei indivizi care încercau să părăsească un imobil de pe strada menționată. Constantin M. și Andrei A. s-au legitimat, iar cel de-al treilea individ a devenit violent și recalcitrant, înjurându-i în toate felurile pe polițiști. Pe urmă, după ce a terminat demonstrația, scandalagiul a fugit într-un bloc. Unul dintre polițiști l-a urmărit și l-a prins. În timpul încătușării, individul care suferea de tupeu l-a lovit pe polițist. Chiar și așa, omul legii a reușit să-l pună la pământ pe scandalagiu, l-a imobilizat și l-a încătușat.

Cel de-al treilea individ, respectiv Alberto Ciurariu (23 de ani), din municipiul Suceava, a fost dus la Secția de Poliție Burdujeni.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. De asemenea, Ciurariu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Și-a expus talentele de bătăuș după ce a trecut prin fața Școlii de Șmecheri de la Albina

Vă amintim faptul că, seara de 28 martie 2021, Alberto Ciurariu, Andrei A. și încă un tânăr au fost amendați cu câte 1.000 de lei după ce s-au luat la bătaie în apropierea Școlii de Șmecheri din fața magazinului Albina. Atunci cei trei i-au agresat fizic pe doi tineri pentru că li s-a părut că victimele se uitau urât.

Adauga comentariu