Un scuterist abțiguit și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Suceava. Individul avea doar buletinul în regulă

Ieri, polițiștii rutieri din Vatra Dornei au oprit pentru control un moped care circula pe strada Mihai Eminescu din localitate.

Mopedul era condus de către Cătălin C. (19 ani), din comuna Poiana Stampei. Acesta a prezentat oamenilor legii doar cartea de identitate și a spus că vehiculul pe care îl conduce nu este înmatriculat și că nu are permis de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, cele spune de tânăr s-au confirmat.

Deoarece acesta mirosea a alcool, polițiștii i-au solicitat tânărului să sufle în aparatul etilotest. În urma testării, rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost condus la Spitalul din Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.

Cătălin C. a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în arestul IPJ Suceava.

Adauga comentariu