Un scuterist fără permis a ajuns la spital după ce s-a izbit într-un stâlp de electricitate. Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest

Ieri, în jurul orei 16.00, G.P. (45 de ani), din orașul Gura Humorului, conducea un scuter marca Honda dinspre Voroneț spre Gura Humorului. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul scuterului, astfel a ieșit în afara drumului și a lovit un stâlp de iluminat public aflat pe partea stângă a sensului său de mers.

În urma accidentului, bărbatul a fost rănit și transportat la Spitalul din Gura Humorului.

Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, din cauza stării de sănătate în care se afla. Acesteia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au verificat baza de date a deținărilor de permise de conducere din România și au stabilit că G.P. nu are permis de conducere.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

           

 

 

Adauga comentariu