Un an și patru luni de închisoare și amendă penală de 5.400 de lei pentru tânărul care a provocat un accident mortal la UIma, după ce s-a urcat beat la volan

Curtea de Apel Suceava a admis apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, inculpatului și firmei de asigurări Euroins în dosarul 254/285/2022. 

Sebastian Cristian Midac a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare și la pedeapsa de 5.400 de lei amendă penală (180 de zile - amendă, 30 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. 

 

Euroins va trebui să plătească pentru două părți civile câte 50.000 de lei, în loc de câte 100.000 de lei, în timp ce altor șase părți civile va trebui să le plătească câte 5.000 de lei, în loc de câte 30.000 de lei, cu titlul de daune morale.

Decizia este definitivă.


Vă amintim faptul că, la data de 24 mai 2021, în jurul orei 20.40, Sebastian Cristian Midac (22 de ani), conducea un autoturism marca Opel Insignia pe DJ 209G, pe raza satului Ulma, comuna Ulmna, dinspre Brodina spre frontiera de stat. La un moment dat, tânărul a depășit o autoutilitară parcată, după care a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în derapaj, a acroșat un autoturism Volkswagen, care era oprit pe partea dreaptă în afara carosabilului și pe pietonul Dumitru C., în vârstă de 54 de ani, din comun Ulma, care se afla în spatele autoturismului parcat.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de deplasare, rezultând decesul acestuia. În autoturismul Opel Insignia se mai aflau în calitate de pasageri Mihai T. (17 ani), Florentin T. (18 ani) și Emil Ș. (19 ani), cei din urmă fiind transportați la Spitalul Municipal Rădăuți cu leziuni superficiale.

Sebastian Midac a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică, tânărul avea o alcoolemie în sânge de 1,09 g/l alcool pur în sânge la ora recoltării 23:37, respectiv de 0,87 g/l alcool pur în sânge la ora recoltării 00.37.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier au dispus reținerea lui Sebastian Midac pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

Adauga comentariu