Un șofer a ajuns în arest după ce a intrat cu mașina în autoturismul care circula în fața sa

Ieri dimineață, pe la ora 07.00, Andrei Pața (26 de ani), din comuna Șaru Dornei, conducea un autoturism marca Audi pe DN 17 B, pe raza localității Dorna Arini, dinspre Vatra Dornei spre Broșteni. La un moment dat, deoarece nu a păstrat o distanță suficientă față de mașina din fața sa, când autoturismul din față a efectuat un viraj la stânga, Pața a intrat în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, șoferul mașinii din față a fost rănit ușor, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul din Vatra Dornei. La spital bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism toracic și a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Rezultatul bărbatului rănit a fost negativ, în timp ce rezultatul lui Andrei Pața a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestora li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămarea corporală din culpă” și „conducere sub influența alcoolului”. Andrei Pața a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Bistrița Năsăud, deoarece în arestul IPJ Suceava nu mai avea loc.

 

Adauga comentariu