Un șofer beat a făcut câte infracțiuni a putut

Ieri, în jurul orei 20.30, polițiștii din Suceava au oprit, pentru un control de rutină, un autoturism marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare SV096451, pe strada Bulevardul 1 Mai la intersecția semaforizată cu strada Universității. La volanul acestei mașini se afla Vasile Grigore (36 de ani), din comuna Ipotești. 

Deoarece acesta mirosea a alcool, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul obținut a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferului i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor, polițiștii au aflat că numărul de înmatriculare SV096451 a fost atribuit în data de 17.11.2016 unui autoturism marca Volkswagen, fără a exista vreo altă informație despre autoturismul Opel Astra.

Vasile Grigore nu avea permis de conducere.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”.

Adauga comentariu