Un șofer beat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost aproape de a se izbi într-o mașină de poliție

La data de 14 octombrie 2021, în jurul orei 18.55, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, în timp ce se deplasau dinspre comuna Bălcăuți spre comuna Mușenița, pe traseu care necesită traversarea orașului Siret, în sensul giratoriu de pe strada Lațcu Vodă, din dreptul magazinului Pepco din orașul Siret, un autoturism Ford Mondeo care se afla în interiorul sensului, a oprit brusc, deplasându-se pe direcția de mers înapoi existând astfel pericolul de a avaria autospeciala de poliție.

Având în vedere acest lucru, agenții au oprit mașina la volanul căreia se afla Liviu S., din comuna Mușenița.

Întrucât mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, bărbatul a fost dus la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde  i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Adauga comentariu