Un șofer rupt de beat a rămas fără permis după ce s-a izbit într-o mașină care i-a tăiat calea

Ieri, pe la ora 19.00, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța faptul că fiul său a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe raza comunei Bosanci.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că B.M. (19 de ani), în timp ce conducea un autoturism marca BMW pe strada Siminului din comuna Bosanci, a ajuns în intersecția cu strada Brutarului și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Opel, condus de N.M. (44 de ani), localnic.

În urma impactului ambele mașini au fost ușor avariate.

Șoferul în vârstă de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Șoferul în vârstă de 44 de ani a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea sub influența alcoolului”.

Adauga comentariu