Un sucevean a ajuns la „nebuni” după ce și-a bătut soția cu o telecomandă

La data de 29 octombrie 2021, la ora 13.02, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către Liliana R., din municipiul Suceava, despre faptul că soţul său Romeo P., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, provoacă scandal.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie, ocazie cu care s-a constatat faptul că Romeo P., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal la domiciliu şi a lovit-o pe soţia sa Liliana R. cu o telecomandă în zona piciorului stâng şi cu pumnul, fiindu-i create leziuni la nivelul piciorului stâng şi a pieptului. Ambii au fost duşi la sediul Secţiei de Poliţie Burdujeni pentru a da declarații.

Fiind încheiat formularul de evaluare a riscului , a reieşit faptul că există risc iminent în cauză, Liliana R. solicitând să fie făcute cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, precum şi emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva soţului său Romeo P..

Polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva lui Romeo P. pe o perioadă de cinci zile.

Din cauza stării psiho-fizice în care se afla, polițiștii au solicitat o ambulanţă în vederea internării lui Romeo  P. la Secţia de Psihiatrie Burdujeni.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

 

Adauga comentariu