Un sucevean, care a condus beat, s-a dat de gol după ce a tamponat o mașină în timp ce încerca să parcheze

Ieri, în jurul orei 10.00, Pavel C. (55 de ani), din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Opel Agila pe strada Mărășești, din orașul de domiciliu. La un moment dat, în apropierea Școlii Generale Nr. 3, șoferul, încercând să parcheze, a tamponat ușor un autoturism parcat regulament.

Pavel C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Adauga comentariu