Un sucevean care a furat din Italia electrocasnice în valoare de aproape 120.000 de euro a fost condamnat la cinci ani, patru luni și 20 de zile de închisoare

La data de 18 mai 2021, la ora 15.30, la nivelul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a fost primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Curtea de Apel Suceava pe numele lui Cristian Bogdan (35 de ani), din comuna Sucevița, care a fost condamnat la cinci ani, patru luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea a două infracţiunii de furt calificat.

Pe la ora 16,00, polițiștii l-au găsit pe Cristian Bogdan în zona centrală a localității Sucevița.

În noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017, Cristian Bogdan, în complicitate cu alții și în scopul de a obține foloase, și-au însușit produse electrocasnice în valoare totatală de aproximativ 33.960 de euro, furându-le din magazinul „Euronics” situat în Lastra a Signa, Italia, în interiorul căruia au pătruns urcând pe acoperiș și forțând luminatorul. 

De asemenea, la data de 30 mai 2017, în complicitate cu alții și în scopul de a obține foloase, și-au însușit 192 de bunuri electrocasnice în valoare totală de aproximativ 80.000 euro, furându-le din magazinul „Comet ” situat în Rovigo, Italia, în interiorul căreia au pătruns urcând pe acoperiș, noaptea, și forțând niște luminătoare prin care au coborât cu ajutorul furtunelor de la hidranți, folosite ca frânghii, pătrunzând astfel in interiorul magazinului susmenționat.

Cristian Bogdan a fost transportat la Penitenciarul Botoșani.

Adauga comentariu