Un sucevean a primit o amendă penală de 12.500 de lei pentru că l-a bătut pe un căruțaș care ar fi pătruns pe terenul său

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Gică Pop la pedeapsa de 12.500 de lei amendă penală (416 de zile - amendă, 30 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare”.

Inculpatul ar mai avea de achitat 4.980 de lei amendă penală, restul fiind achitat deja.

Gică Pop va trebui să plătească Spitalului Județean Suceava suma de 2.741,85 lei, reprezentând daune materiale.

Inculpatul trebuie să-i plătească victimei suma de 12.000 de lei, reprezentând daune morale.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta s-a făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 4 octombrie 2017, pe la ora 15.00, Gică Pop se afla pe un drum public dintr-o comună din Suceava, iar la un moment dat l-a agresat fizic pe un bărbat. Victimei i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale, conform expertizei medico-legale.

Mai exact, în ziua respectivă, victima a transportat coceni de porumb din câmp la locuința mamei sale. După ce a descărcat cocenii, bărbatul a plecat cu căruța trasă de un cal, trecând pe imașul din dreptul gospodăriei părintești.

Gică Pop l-a observat pe căruțaș. Nemulțumit fiind de faptul că bărbatul trecea cu căruța pe acolo, Pop i-a blocat calea celui ce urma a fi victima sa. Inculpatul a amplasat o plasă de gard din lemn pentru a-i bloca calea căruțașului.

Pop i-a spus bărbatului că nu are voie să treacă pe acolo deoarece este terenul său. De asemenea, pentru a se face „înțeles”, inculpatul l-a înjurat pe căruțaș și l-a lovit cu pumnul în zona tâmplei stângi.

În urma loviturii, victima a căzut din faeton. Gică Pop a profitat de momentul în care victima nu se putea apăra, așa că a continuat să o lovească cu picioarele peste cap și corp, până în momentul în care un trecător l-a oprit, spunându-i să îl lase pe bărbat în pace.

Un martor a spus că, în urma agresiunii, victima era plină de sânge, nu putea să vorbească și nu se putea mișca.

Adauga comentariu