Un sucevean și-a găsit sfârșitul într-un autobuz TPL

Ieri, pe la ora 13.30, un sucevean în vârstă de 74 de ani și-a găsit sfârșitul într-un autobuz TPL.

În jurul orei 13.00, C.C. s-a urcat într-un autobuz TPL, în cartierul Obcini și urmând să coboare în stația Mărășești. După ce s-a urcat în mijlocul de transport, bărbatul s-a așezat pe primul rând de scaune. Bărbatul nu a coborât în stația Mărășești, continuându-și deplasarea fără a atrage atenția celorlalți călători.

La un moment dat, în timp ce autobuzul se afla în mișcare în zona stației Sala Sporturilor de pe strada Calea Unirii, taxatoarea a observat faptul că bărbatul stătea nefiresc pe scaun, motiv pentru care s-a dus să vadă dacă acesta doarme. Când a ajuns în dreptul bărbatului, femeia și-a dat seama că C.C. era decedat. Imediat, șoferul autobuzului a sunat la 112 și a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță. Cadrele medicale ajunse la fața locului au constatat faptul că victima era decedată și s-a stabilit diagnosticul de „stop cardio-respirator”.

Pe cadavru nu au fost identificate urme de violență.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu