Un tânăr a ajuns în arest după ce a furat 3.500 de lei din dulapul celui cu care a băut toată noaptea

În seara de 2 spre 3 iunie 2020, I.G. (23 de ani), din localitatea Gura Humorului, și P.C., din localitatea Moara, au consumat băuturi alcoolice la domiciliul ultimului menționat. 

În dimineața de 3 iunie, P.C. a observat faptul că dintr-un dulap îi lipsește suma de 3.500 de lei. Păgubitul, suspencându-și prietenul de pahar, a sunat la 112 și a anunțat cele întâmplate.

Un echipaj al Poliției Locale din municipiul Suceava l-a identificat pe I.G. pe raza orașului. Atfel, la scurt timp individul a ajuns pe mâna polițiștilor din Șcheia. În momentul în care tânărul a fost găsit de oamenii legii avea asupra sa suma de 3.000 de lei.

În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”. 

I.G. a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în arestul din cadrul IPJ Suceava. În această zi, tânărul va fi pus în libertate.

Adauga comentariu