Un tânăr a ajuns cu splina ruptă la spital după ce a căzut de pe un pod

În dimineața zilei de astăzi, pe la ora 03.00, Poliţia oraşului Liteni a fost informată despre faptul că la secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava a ajuns Ştefan A. (24 de ani), din oraşul Liteni, care a fost diagnosticat cu „ruptură splină”.

La Spitalul Judeţean Suceava s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava care a stabilit că tânărul a fost adus la spital de către fratele său, Mihai A.. Ştefan A. nu a putut oferi date despre cele întâmplate deoarece a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Polițiștii au luat legătura telefonic cu Mihai A., care le-a povestit că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2018, fratele său a căzut de pe un pod într-un pârâu pe raza satului Rotunda de la înălţimea de aproximativ patru metri.

Din investigaţiile făcute de oamenii legii nu au fost obţinute date referitoare la comiterea vreunei agresiuni asupra lui Ștefan A. şi nici cu privire la implicarea acestuia în vreun eveniment rutier comis pe raza oraşului Liteni.

Sursa foto: www.observatorbn.ro

Adauga comentariu