Un tânăr care a părăsit carantina a lovit cu mașina un pieton și a fugit de la locul accidentului

La data de 22 mai 2021, în jurul orei 20.10, un bărbat necunoscut în timp ce conducea autoturismul Seat pe strada Cetății, din orașul Gura Humorului, având direcţia de deplasare strada Cetății către strada Bogdăneasca, a oprit autovehiculul și a dat cu spatele acroșându-l pe Florin P. (18 ani), din orașul Gura Humorului, care se deplasa în calitate de pieton pe partea stângă a părții carosabile având aceeași direcție de deplasare cu autoturismul.

După impact, șoferul şi-a continuat deplasarea și a plecat de la fața locului .

Din accident a rezultat rănirea ușoară a lui Florin P., care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „contuzie gleznă stânga”. Pietonul a rămas internat.

În urma investigaţiilor făcute de polițiști, în cursul serii de 22 mai a.c., în jurul orei 23.30, a fost găsit atât autorul accidentului rutier, respectiv Samuil David (26 de ani), din orașul Gura Humorului, cât şi autovehiculul implicat, respectiv autoturismul Seat Alhambra, tânărul recunoscând implicarea sa în accident.

Fiind făcute verificări în bazele de date s-a stabilit că Samuil David ar fi trebuit să fie în carantină în perioada 12 – 25 mai 2021. Acesta a fost sancționat contravențional conform  legii 55/2020.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.

Adauga comentariu