Un tânăr, care a produs un accident rutier și a fugit de la locul faptei, a ajuns în „beciul” Poliției sucevene

La data de 11 iunie 2019, polițiștii au continuat cercetările cu privire la accidentul de circulație produs în dimineața zilei de 9 iunie a.c., pe ora 02.40, pe DJ 208, pe raza localității Basarabi, în care a fost implicat autoturismul Audi condus de Cristian Dumitru Gagea (18 ani), din comuna Cornu Luncii și în urma căruia a rezultat rănirea lui Adrian S. (28 de ani), din comuna Preutești.

Polițiștii au întocmit pe numele lui Cristian Dumitru Gagea un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție” și „ștergerea urmelor accidentului de circulație fără acordul echipei de cercetare la fața locului”.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

Adauga comentariu