Un tânăr care s-a spânzurat a fost salvat de mai mulți vecini

La data de 7 ianuarie 2022, la ora 01.47, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Micanor P. despre faptul că Mihai C. (23 de ani), din comuna Comănești, a încercat să se spânzure.

În urma cercetărilor făcute de agenți s-a stabilit faptul că, la data de 7 ianuarie a.c., Mihai C. a mers la un magazin de pe raza localității Humoreni, pentru a face cumpărături. Ulterior, acesta l-a sunat pe tatăl său Nițu C. căruia i-a spus că are de gând să se spânzure. Acesta din urmă l-a sunat la rândul lui pe Daniel C. căruia i-a spus ce se întâmplă.

Daniel C. a mers împreună cu mai mulți vecini la domiciliul lui Mihai C.. Când au ajuns la fața locului, aceștia l-au găsit pe tânăr într-un imobil nelocuit, situat în aceeași curte cu locuința sa, având în jurul gâtului o funie din material textil și fiind legat de o grindă. Oamenii au sărit în ajutorul lui Mihai C., l-au ridicat și au tăiat funia cu care acesta era legat, după care l-au dus în locuință și l-au așezat pe pat, apelând ulterior 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe.

La sosirea polițiștilor, Mihai C. era întins pe patul din dormitor, fiind conștient. Tânărul a fost preluat și transportat cu ambulanța la UPU Gura Humorului, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, primind diagnosticul: „contuzie la nivelul gâtului și coloanei cervicale post tentativă de suicid”.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu