Un tânăr fără permis a fost aproape de a da cu mașina peste un polițist

La data de 2 februarie 2021, la ora 22.20, în timp ce patrulau pe raza satului Hănțești, polițiștii au făcut semn de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase precum și prin întinderea brațului, șoferului unui autoturism marca BMW, care se deplasa din sens opus. Inițial, individul de la volan, pe care polițiștii l-au recunoscut ca fiind Alexandru Mistalschi – Pădureanu, din satul Fetești, comuna Adâncata, a ignorat semnalele de oprire și a accelerat trecând pe lângă autospeciala de poliție și pe lângă agentul de poliție, care a reușit să se ferească din calea mașinii. După ce a mai rulat circa 50 de metri, individul a oprit pe partea dreaptă a drumului, a coborât din vehicul, iar în locul său a urcat la volan un tânăr de pe locul din partea stânga spate.

Polițiștii i-au solicitat lui Alexandru Mistalschi – Pădureanu (28 de ani), din comuna Adâncata, să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului, acesta oferind cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA. Tânărul a declarat verbal că nu are permis de conducere.

În continuare s-a stabilit că pasagerul din stânga spate care a urcat la volanul autoturismului se numește Cosmin Mistalschi Pădureanu, din satul Fetești, comuna Adâncata.

Cei doi tineri au fost duși la sediul Secției de Poliție Rurală nr.8 Adâncata, unde Alexandru Mistalschi – Pădureanu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor făcute în baza de date s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Adauga comentariu