Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins de două ori beat la volan în mai puțin de patru ore

Ieri, în jurul orei 06.00, Apintilesei Eduard - Marian (19 ani), din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, pe care îl conducea pe un drum din comuna Marginea.

La un moment dat, tânărul a fost oprit de către un echipaj al poliției.

În urma testării cu aparatul etilotest, botoșăneanul avea 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

După mai puțin de patru ore, Apintilesei Eduard - Marian a fost din nou oprit de către un echipaj de poliție, pe același drum din comuna Marginea. Tânărul se afla la volanul aceleiași mașini.

De această dată, în urma testării cu aparatul etilotest, șoferul avea 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărului i s-a adus la cunoștință, pe la ora 06.00, că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, deoarece a fost prins având alcoolemie peste limita legală. Dar nu s-a lăsat impresionat ușor, fiind prins la volanul unui autovehicul în aceeași zi, după câteva ore.

Apintilesei Eduard - Marian a fost reținut de către polițiști și introdus în arestul IPJ Suceava. Botoșăneanul a fost amendat cu 1.000 de lei, pentru că nu avea asigurare. Acestuia i-au fost reținute și plăcuțele cu numere de înmatriculare.

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are permisul de conducere reținut”.

 

 

Adauga comentariu