Un tânăr ucrainean, care conducea un Maserati pe raza localității Prisaca Dornei, a produs un accident rutier după ce a adormit la volan

Ieri dimineață, în jurul orei 06.30, pe raza Prisaca Dornei din comuna Vama, în zona numită Hurgiș, a avut loc un accident rutier între două autovehicule. Un autoturism marca Maserati era înmatriculat în Ucraina. În această mașină se aflau doi cetățeni ucraineni. Ucrainenii se îndreptau dinspre Vatra Dornei spre Suceava. La un moment dat autoturismul marca Maserati a pătruns pe sens opus și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Audi A4, condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Cluj.

 

Din primele verificări se pare că șoferul ucrainean a adormit la volan.

Ambii șoferi au fost transportați la spitalul din Câmpulund Moldovenesc. Aceștia au fost răniți ușor. Nici șoferul de 65 de ani, dar nici șoferul ucrainean de 24 de ani nu au rămas internați în spital.

 

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Ambele rezultate au fost negative. Acestora li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Adauga comentariu